Parteneriat strategic

Serviciile noastre includ asistență pentru intrare pe piață și creștere durabilă, asistență în realizarea operațiunilor inițiale sau în reorganizare ulterioară. Organizăm producția și aprovizionarea continuă, precum și transportul și finanțarea peste hotare.

Oferim un fundal sigur

Mulțumită numeroșilor noștri ani de experiență, a contactelor din China și a clientelei noastre diverse și variate, avem acces la o gamă largă și actualizată de informații. Astfel, pe lângă efectuarea tranzacțiilor de import, putem oferi partenerilor noștri și asistență la nivel strategic.

Clienții noștri diferă foarte mult în privința mărimii, domeniului de activitate și, desigur, nevoilor lor. Pentru noi este important să oferim cel mai cuprinzător sprijin posibil tuturor partenerilor noștri, deoarece credem că valorile se adună și împreună putem ajunge mai departe.

Avem clienți care ne-au contactat cu ani de zile în urmă, când erau încă la început de drum, și care au ajuns azi companii cu o cifră de afaceri de miliarde. Suntem mândri că am contribuit la această dezvoltare.

Angrosiști, magazine online

Profilul nostru principal este procurarea de produse pentru angrosiști și magazine online. În cadrul unui parteneriat strategic putem acorda asistență partenerilor noștri în multe feluri, în afară de căutarea produselor, producție și logistică:

Putem oferi clienților noștri idei și inspirație pentru reîmprospătarea gamei de produse cu produse din cataloagele și ofertele fabricilor.

Prin utilizarea capacităților depozitului nostru din China. devine posibilă o mai mare flexibilitate în programarea achizițiilor și în pregătirea expedierilor.

Experiența ne permite să oferim clienților noștri sfaturi utile cu privire la elaborarea sistemului lor de achiziții.

În condiții/cu garanții corespunzătoare, este posibilă și organizarea de scheme de finanțare avantajoase.

Achiziționarea de utilaje și linii de producție

Vă puteți baza pe noi și în privința realizării investițiilor strategice. Achiziționarea de utilaje și linii de producție este o sarcină complicată care necesită multă atenție. Dispunem de o experiență considerabilă în acest domeniu, indiferent că este vorba de utilaje agricole mari, linii de producție pentru panificație sau echipamente mai mici (mașini de îndoit tablă, mașini de încapsulare).

  • Vă ajutăm să conveniți în detaliu cu producătorul în privința cerințelor și parametrilor tehnici.
  • Prin implicarea biroului nostru din China putem include garanții în procesul de transfer către producător.
  • La cerere putem organiza o verificare a echipamentului finit.
  • Ne ocupăm de eventualele reclamații

Proiecte de licitație

Am participat și la proiecte finanțate prin licitație, inclusiv la fabricarea unei stații de epurare a apei a unei întregi localități. O investiție în cadrul unei licitații necesită o administrare riguroasă, în cadrul căreia putem oferi o asistență eficientă clienților noștri:

  • Menținem contact cu firme de avocatură din China. prin intermediul cărora putem organiza contractarea cu fabrica.
  • Prin implicarea unei companii externe de certificare, pot fi reduse riscurile legate de producția și calitatea echipamentului finit. Rapoartele oficiale pot fi atașate la dosarul de licitație.

Dacă v-am trezit interesul

Solicitați-ne o ofertă!